Mi-ai spus cîndva că Dumnezeu tace...româneste... Si-i iarnă, prietene...si stim amândoi că Dumnezeu tace prin noi...noi suntem robii tăcerii...Nici nu stii cum mă dor cuvintele pe care nu le rostesti...pe care le aud însă strigând printre gândurile mele...printre Canibali, se conjugă verbul a avea...a fi...aproape că nici nu mai există...Si nu-ti mai vin în poartă... nu mai ai nevoie nici tu de privirile mele ce tac dumnezeeste în fata fărdelegilor verbului a avea pus în balanta dreptătii lui a fi...Crezi că bat câmpii, câmpiile..nu, am rădăcini...constat numai că Bicilis și urmasii lui o duc bine mersi...cu continuitatea...
Crezi că vor continua asasinarea spiritului nostru comun? Crezi că lor le pasă de spirit ? Of, of...si dacă după ce vei pleca de AICI - DINCOLO - te vei întâlni cu ZALMOXES, ce vei face , ce vei spune atunci la nivel de tăcere absolută unde doar constiintele proprii au de dat socoteală? Zeul nostru te-a trimis cu scopul să aperi Spiritul
acestui pământ...ce-ai să spui atunci ? Vezi esti abia la a doua viată...am încercat zadarnic să te ajut...să te fac să faci acum ceeace vie face peste sapte vieti...n-ai putut întelege..eu , trebuie să plec...si nici măcar nu -ti mai pot fi de ajutor...Nu mai auzi gândurile mele...si eu am obosit...mă duc să mă culc vreo 700 sau 7000 de ani...rămâi cu bine frate al gândurilor mele...