michelangelo

stau toamnele la taifas la margine de câmp și strigă poetului îmbracă-ne Filipe în Duminicile sinelui cu șaptesprezece cămăși la nasturi descheiate să vină vântul cu gânduri ascunse - poeme furate să inflorească în crengi în fiece Noiembrie -

ioanan

ce culoare am?
ai o transparență stranie azi
de parcă m-ai ști
dar te știu
azi e sărbătoare
e ziua în care plec
în fiecare zi e toamnă
știu
știu ce culoare ai azi...



thaiis

vezi că astăzi nu este o zi
astăzi ești tu în jurul tuturor zilelor tale
ca un imens cuvânt căzut din cer

ioana

între limite își construiește micul infinit

pornește o vâltoare în jurul unei tulpine subțiri
apoi se așează în genunchi și intră
începe o călătorie cu seva
prin vase cu un vas fără vâsle

ia micul dejun în frunză și nu se satură
în floare așteaptă să se coacă și să cadă

alma

se spune că oriunde ai fi
toamna e un fel de cădere în alb
spre final rămâne gestul prinderii
intr-un pețiol aproape uscat
un timp întors pe dos
cu tivul descusut
mereu under construction
azi a nins tu ai plecat iar cu același rucsac pe umeri
îmi arunc și eu o amuletă imaginară
pădurile de-aramă să ticăie tardiv
în urmă cu un ceas transparent
și o floare amară



nichita

uite cum se sfârșește poemul ăsta
și cum își ascunde cuvintele

tu poți să rămâi și să vezi
greierii plângând în hohote
așteptând să ia lecții de melancolie
tu poți să înalți un braț în aer
așteptând să încolțească
pe locul unde Dumnezeu împarte toamna
după respirația sa

nici o vorba despre

La mulți ani!