17 Decembrie

‘Serios ? Tu chiar vorbesti serios ?’
Atunci vroiam sa-mi inchid blestematii de ochi si sa ma arunc cu capul inainte de la etajul inalt al cladirii verzi. Doar ca as fi facut o greseala imensa…poate dupa Craciun.
M-am saturat sa-mi tarsai pasii pe asfaltul tuturor culorilor, sa ma inghesui cu capul inainte in trenul de pamant si sa raspund cu acelasi stoicism nepasator acelorasi intrebari fara raspuns.
Pe geam e bruma unui inceput de iarna, se prelinge de cateva zile fara nici un rezultat. Ascult aceleasi versuri de cantec rapsodic si medicinal si ma gandesc la ce mi-a spus cineva deunazi : ‘Venele mele sunt fire si inima mi-e bec. Mi se lumineaza sufletul cand sunt conectat la o sursa de curent.’ Oare sursa de curent nu omoara pana la urma ? Sau acesta e si scopul ? Iubirea, de fapt, omoara sufletul…E un fel de extrema : acum sunt in al noualea cer…hmm…maine cad de acolo si mor…lipita pe asfaltul tuturor culorilor. Acelasi cineva mi-a spus ca sunt doua feluri de oameni : oameni-pisica si oameni-caine. Eu cred ca sunt un om-soarece. Stau ascunsa si rontai cu ochii mari in toate partile cate un suflet pe saptamana…sa-mi ajunga, sa-l repar pe al meu.. a inghetat si daca ma lovesc cu capul de vreun perete se sparge. Si sunt atat de multi pereti !!!

18 Decembrie

Astazi e mai bine…am rontait un suflet. Era dulce-acrisor si avea ochi albastri. M-a tinut in brate toata noaptea. Sunt mai dezghetata, pentru cateva zile. Pot sa ma lovesc cu capul de pereti…
Calc cu mai multa incredere pe asfaltul tuturor culorilor si nici nu ma inghesui in trenul de pamant.

19 Decembrie
Incep sa inghet…sufletul acrisor mi-a dat dureri de stomac. Poate e de vina si postul de Craciun, n-am putut sa-l rontai cu pofta.
Mai sunt cinci zile pana la Mos Craciun…poate vine si la mine…sa-mi repare internetul…ca imi facusem un obicei sa-mi iau suflete de mancare de acolo, mancam cate unul in fiecare seara. Acum sunt in post.

20 Decembrie
Trece cam greu postul. Dar m-am obisnuit…si mi-am reparat singura internetul intr-un exces de zel, cand am dat cu piciorul peste un fir si mi s-a deschis o cutie cu un zambet pe ea de la un suflet pe care l-am mancat demult. Vroia sa-l mai mananc o data ca s-a regenerat. De ce nu ??? El e omul-caine fara purici…un labrador cu ochii blanzi care da tot timpul din coada si-mi scoate limba. Poate am sa ma abtin de data asta, ca doar sunt in post, si rar gasesti un om-caine .
In schimb m-a alergat un om-pisica o noapte intreaga in jurul unui copac cu flori roz, dupa ce am baut trei cafele cu mult lapte, in speranta ca le mai diminueaza efectul. Am incercat sa nu poftesc, macar atat…n-am reusit…incapatanat om-pisica. Prima oara cand m-am abtinut. Cred ca am sa reusesc sa-mi tin postul pana la capat. Sunt mandra de mine.

21 Decembrie

Azi trebuie sa ma indrept iar catre seriozitatea verde, pe asfaltul tuturor culorilor, in trenul de pamant…Cred ca mai pe seara am sa ma hranesc cu sufletul omului-caine. Acum ma cheama asfaltul si vremea butucanoasa de afara. Trebuie sa ma ingrop in cumparaturi, ca vine Craciunul si nu mancam toti suflete.