agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2004-12-30 | [This text should be read in romana] |
Alegerile prezidențiale din 2004 au avut loc în vechile culise ale teatrului absurdului politic, pe care mulți români de cunosc deja și s-au obișnuit cu ele.
Nici sloganele nu au lipsit, nici învățămintele părintești ale fostului președinte, spuse printre dinți, nici parolele marinărești. Hilaritatea a culminat cu călătoria magilor spre Bruxelles, fiecare grup zburînd cu un alt avion, pentru a demonstra străinilor, că un mag vine din Romania comunistă cu față de huilă iar celălalt din noua Golanie a bogaților cu față de pește pirania, în tranzit spre noua împărție a ciocoilor care, bine că au reușit în viață, indiferent prin ce tricuri, potlogării. Bogăția ciocoilor noi, este bineînțeles independentă de bogăția ciocoilor vechi, adică a boiernașilor de pe la țară, care nu ascultă manele cu ansamblul artistic " Șapte prăjini" sau cu "Viorica și Ioviță" sau cu Adrian și copilul minune în "Golania" de Revelion. Revelionul 2005 va îmbarca pe nava "Golania" multe tarafuri lăutărești și formații dobrogene care vor cînta giamparale toată noaptea. Este la modă culoarea orange, adică culoarea preferată a evreilor, poporul român fiind de fapt un popor de martiri, cre se lasă cu plăcere jupuit precum cîinii de maidan pentru " introducerea cotei unice de impozitare" pentru săraci, în favoarea bogaților. La întrebarea simplă și naivă a celor 24 de milioane de huligani (chiar și cei în fașă avînd drept la cuvînt), două trei milioane nici nu fiind numărte de noul președinte, de ce sînt noii miniștrii atît de bogați, răspunsul a fost mai firesc decît parola " Să trăiți, tovarăși, binișor", că e normal ca acești noi demnitari să fie bogați, bravo lor! Păi, de ce să nu aibă omul ceva la ciorap sau la saltea, dacă a vrut să aibă succes în viață, ia uite la ei, vorba lui Marin al lui Juvete. În privința adevărului, președintele a fost sincer, miniștrii sînt bogați, dar dacă sînt bogați, ei personal, vor îmbogăți astfel și Romania. Unii comentatori și redactori austrieci și germani, sînt sceptici în privința noului președinte al Romaniei, pe care-l văd ca pe un personaj din drama lui Georg Büchner: "Woyzeck", (reclamagiul magazinelor de desfacere cu de-amănuntul). Schimbări majore nu se vor petrece decît în favoarea minciunii, nu a adevărului, acest Eros fenomenal al erorii și al trucajului fiind parcă rupt din gîndurile lui Nietzsche în încercarea de a demonstra folosința minciunii fardată ca adevăr. "Die Täuschung und die Lüge als Nützen für das Leben" (Iluzia și minciuna ca unelte folositoare pentru viață). Un alt personaj hilar al regimului, rupt din același mediu al toxicului iluzionist este noua ministră a învățămîntului, educației și culturii, doamna Mona Mușcă. Doamna în cauză a mușcat dintr-o momeală otrăvită, provenită dintr-o masă amorfă lingvistică plină de detergenți autohtoni și străini, pentru că dumneaei are o predilecție deosebită pentru spălătorii, femei de serviciu, instalații sanitare și saune parlamentare. "Lumea trebuie să știe ce detergent folosește femeia de serviciu în instituție". Hoooopala, ne-am ars cu Frosa! Ce ne facem dacă femeia de serviciu folosește aceiași sodă caustică ordinară cu care a făcut cu o zi înainte săpun de casă? Doamna Mușcă va triumfa prin curățenia instituțiilor de cultură, dar ce va face cu învățămîntul, i se va prescrie spălări de creier cu azot, sau cu insecticide pentru cartofi? Nici gîndacii de colorado nu vor avea o viață ușoară cu distinsa doamnă și nici presa românească, în genunchi, umilă, joasă, modestă, care a pierdut din puteri, tocmai cind i se promitea că va fi lăsată la vatră în libertate. - Ce-ai scris bă despre mine în "Marinarul zburător adevărat", că-ți iau gîtul! Hî, hî, glumesc, voi stați cam prost cu simțul umorului, hî, hî, ai?! Iar redactorul, cu coada-ntre picioare, ca un cîine înainte de a i se lua pielea, va răspunde umil. - Să trăiți, bine! Imnele Golaniei vor fi trecute sub tăcere. În Golania, în fața templului de cultură care se numește Universitatea București, se vor cînta´" Ci am parale "(goiamparale) precum " Mîndră fată de pescar, trage lotca mai la mal, fata mea din dobrogea vin cu lotca de mă ia" sau manele cu Alina sau Ana " Pune fundul la bătaie, că femeile au...ce n-au". Va fi sublim, ca în loc de Gaudeamus igitur să asculți taraful "Șapte prăjini". Și totuși, de la penibilul zbor separat al unor demnitari care nu știu să se poarte civilizat în străinătate și să se certe la ei acasă, la umilirea studenților, aducînd fețe de huilă în Piața Universității, confundată cu piața Bucur-Obor", mă gîndesc, dacă ar fi putut exista o a treia alternativă a alegerilor. Oare nu sînt pline universitățile și instituțile de oameni talentați, unii poate chuiar geniali, care trăiesc de azi pe mîine, care n-au reușit mai mult în viață decît să susțină seminare sau conferințe, să gîndească în schimbul unui amărît de salariu de cîteva milioane de lei? Trăiască SIE (adică " ea") securitatea, care va fi întărită și mai mult. Cumplit va fi de mafioții care au furat mai mult decît gruparea Tăriceanu. Tărișor, un scopșor, un lecșor, un hăpșor cu detergent" și țara e "lună" de curățenie, lucește de-ți ia ochii. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy