Sunt ca un nor ușor pierdut pe cer,
Plin de praf și fără de mișcare,
Purtat de vânt prin plaiuri de mister,
Sunt singur și capu-ngrozitor mă doare.

Cu tocul masa o lovesc,
Sfărâmând tăcerea mormântală,
Ochii nevinovați prin colțuri îi rotesc
Căutând o muză poate astrală.

Din tocul proaspăt cu cerneală,
Curge-un desen fără-nțeles,
Iar, coala galbenă de plictiseală,
Așteaptă – un contur, parcă, din noapte cules.

Cerneala se uscă, ochii se sting,
Lumina pâlpâie spre o moarte subită,
Cu inima bolnavă caut muza s-ating,
De pierderea ta iubito și ea e pierdută.

Te caut cu mintea prin stele,
Te-nchipui într-un vis frumos,
Dar ochii nu-mi văd decât rele,
Iar căutarea îmi pare de prisos.