agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-01-28 | [This text should be read in romana] |
TRAVERSAREA
"- ce este limba? - haină neagră ce căzu de pe zid, cu mânecile încercând să spună ceva!" Merwin noapte în așteptare și zi în așteptare perdelele iubirii se clatină sfânt atinse de mâna nevăzută a durerii cum te iubesc? numai umbra ta poate să-mi răspundă numai amintirea mea te conține în ea, crisalidă verde, te iubesc odată cu dimineața, cu pâinea, cu răsăritul care-mi numără cariile sufletului obosit năvalnic te vreau cum mă vor gândurile consumându-mă fără credit, la infinit, și geana nopții ne cheamă, e sură, și se închide ca o conservă valoroasă închisă într-o scoică de aramă accidentul, clipa în care viața mi-a fost disociată într-o după-amiază timpurie de vară când soarele îmi inunda retina cu senzații scrisoarea aceea care a prevestit sfârșitul zilelor normale când Þepeș urcă pe țeapă, judecându-se pe sine, dar nu eram decât om au tras în mine ziarele, cu parfumul lor efemer, mi-au apărut milogii înainte mi-au oferit nebunii nectarul mâinilor lor transpirate dar nu eram nici spion, nici țeapă, nici ulcior, nici pâine, să îi fi știut descompune răbdarea în răbdări succesive oamenii m-au întrebat și nu am știut cum să răspund oamenilor decât cu zâmbetul, sau mânia, o farfurie goală pe o masă plină - de atunci simt umbra fricii cutreierându-mi gândurile lumina zilei se estompează în noapte semnele nu sunt bune oamenii m-au ajutat să-mi caut gândurile hârtia aceea scrisă într-o noapte cu lacrimi am ars-o singur ca un pelican căutând zborurile albe mi-e frică de tine, iubire, nu mi-e frică de tine, moarte, binecuvântare, o piatră cu inimă pe o laviță de lemn și un opaiț cum am să găsesc poarta în labirintul de interese când eu scriu, eu vă văd, vă privesc, respir tutunul în loc de aerul proaspăt nu eram nici actor, nici spion, nici președinte eram doar un copil mare mergând pe stradă dorind toate jucăriile vremii acum am rămas cu una singură cu tine, iubito, acoperindu-mi ochii cu degetele fără puterea de a cânta cu tine, dragoste de mamă, în care am lovit prin iubirea mea care nu te exclude, ci te îmbină cum nu am știut să ne întîlnim, ca la Cobia, în clepsidra fericirii, care picură frică - cu voi, înțelepți bunici, din care mai am unul, cu tine, tată, odihnind de 8 ani sub o lespede de la tine am aflat sâmbătă 5 mai 1994 sensurile existenței în holocaustul zilelor noastre m-am trezit că nu mai pot, nu mai știu, nu mai vreau să programez calculatoare când viața mi se pare un program infernal al sufletelor călătorind pe himere iartă-mă, tată ceresc, sunt singur și îți cer mila ta iartă-mă pentru vise, pentru rolul pe care l-am jucat fără distribuție care nu mi-a adus bani ci numai nebunie credeam că mai există un martir bine îmbrăcat și hrănit care joacă și își joacă viața chinuită de limite a rămas un joc neacceptat de nici-un algoritm de recunoaștere a formelor și acum număr secundele din clepsidră și aștept elefanții tăcerii cum să fac bani? sunt un handicapat am lucrat opt ani + cinci ani de facultate în zile și nopți de coșmar al muncii am contractul de munca desfăcut pentru că m-am revoltat împotriva mea nimic nu m-a așteptat la capătul a două cărți de informatică nici-o bursă în neant, nici-un ban am creat locuri de muncă și eu nu am loc de muncă de altfel, ce puteți face, oameni buni, cu Dumnezeu, când nu mai programează nimic? mă dori și mă arzi, iubirea mea, pentru că suferi alături de mine, miel alb, nevinovat - iubesc viața în simplitatea ei narată de o imaginație soră cu realitatea și te caut, pe cine caut, soartă, nu m-ați recunoscut între atâtea fizionomii aparente ce criterii aveți pentru a sorbi lumina e greu să fii paznicul unui depozit de nisip al cărui amplasament l-ai uitat îți amintești doar corăbiile sau iarba izvorând din carene ca niște cange ale trecutului și groapa de nisip pe care în tinerețe o săreai și vacile și boii pe care le pășteai în mere și aparatul de radio care îți citea în avans gândurile și le interpreta am crezut că se trasează în mine că o supertehnologie îmi urmărește fiecare gest, fiecare detaliu nimic doar liniștea ei bine, sursele suferinței, aliniate pe noduri furnici călătoare, toamna, spre anotimpuri redundante ele trec, ele vin, odată cu soarele, cu iarba în alb, maro, verde haine mereu demodate, scandând în culori lozinci pe care le-am îngropat în fluier de soc împăratul e gol, spunea marea soră cu fluturii dar ce diferență: apele curg, fluturii mor acesta era coșmarul copilăriei mă trezeam într-o mare neagră de larve care încercau să mă ridice sus, tot mai sus dar tresărea liliacul pe ape cuminți și urlam trezindu-mă eu nu vreau să urc acum sunt jos după marea demonstrație ca o libelulă fără aripi, ca un pelican urât de curenții ascendenți este ziuă și zborul se lasă greu așteptat peste suflet aceasta este mărturia mea de credință de ce tăia Florin trandafirii de ce se sprijinea demn părintele în toiag urcând treptele una câte una de ce îi scade tensiunea lui Doru? de ce există oamenii aceștia în clinica de psihiatrie ce transparentă este granița dintre voință, caracter, conștiință și lipsa lor am început să învăț un mediu de desenare ca să colorez spitalul cu sânge cu vorbe de duh aici nu există concurență decât în obsesii timpul s-a oprit și cei dinăuntru pot privi liniștiți cu mese la ore fixe, zbaterea clipei în geamuri oameni epavă din vina oamenilor oameni care caută Kerkaporta deși nu au de cucerit nici măcar liniștea acestei porți un cal troian este fiecare pentru fiecare dar înlăuntrul calului sunt vise, fantasme și Troia se multiplică devenind tot mai greu vizibilă pe măsură ce este cucerită se retrage într-un univers paralel și-și privește descompuse ruinele și cadavrele spaimei război cu tine însuți nu se face și înțeleptul tace pe creasta dealului, numărând asfințiturile numai atunci când luna înghite soarele tremur, caut minotaurul el poate lua înfățișare umană nu mănâncă pe nimeni, a rămas fără dinți, dar a câștigat în rafinament soarbe cu fiecare cuvânt suflete în vâltoarea mortală apoi îți arată politicos ieșirea din labirint foarte târziu a creat deja instanțe prizoniere în alte labirinturi pe care va trebui să le aduni, să ți le alipești sinelui fără teamă de umbră un ospiciu, azil al nevropaților, se construiește diseară nu se vor găsi fonduri și nebunii vor trebui să și-l construiască singuri este bine, este foarte bine Excelsior, copile, pe care vreau să te am chiar dacă voi mânca apă cu pâine! Excelsior, patrie, din care lipsesc oamenii normali sau nu există criterii să-i deosebești Crescat, floreat, iubirea, prietenia, apa și grâul! ce puteam să fac în liniștea serii când pe ramuri se încolăceau șerpii tăcerii am avut un copil cu tine și am fácut un pact imposibil cu viața care avea rod, avea sânge, se dezvolta în matca ta iluzie? cine mi te-a spulberat? timpul greșelii se repetă, nu văd capătul drumului întâlnesc umbrele oamenilor, le dau bună ziua dar sunt invizibil, și mă miră și pe mine că nu te întâlnesc, tată, pe nici-un drum pe nici-o stradă nu mai exiști decât ca palidă amintire a unui om între contemporani și pe mine joc de nisip pe o faleză ocultă mă așteaptă lumina sau întunericul și pe mine mă amenință sabia lui Damocles spânzurând peste lanuri și pe mine mă doare trecerea prin viață mai mult decât moartea Vino, speranță, cu coarda ta de iluzii te aștept în toate gările în toate anotimpurile te chem când mâna coboară oasele se scufundă în mâlul fierbinte al zilei te ador ca pe o icoană de ape lovind într-o stâncă unde este marea de la televiziune unde este încrederea că mă voi întoarce cu copii pe faleza fierbinte unde este senzația de beatitudine la bordul unui autoturism singuratic unde este farmecul tău viață, viață cu răbdarea pâinii unde este coarda inimii care vibrează în rezonanță cu alte inimi Banii? intermediar vicios de valoare te chem norule, te chem soare, ascultă-mi gândurile și nu mă lăsa ispitit de singurătate numai iubirea mă ține în viață iubirea pentru tine, iubito, iubirea pentru tine, mamă pe care nu te-am cunoscut niciodată nu am avut timp pentru tine acum am timp pentru toate dar sunt inutil pentru toți inutil pentru mine? aș vrea să cosesc roua florilor nu este pentru mine aș vrea să mă fac util păsărilor ele își numără atent boabele aș vrea să inventez o stea dar nu am urmat cursuri de recalificare și ele costă aș vrea să fiu copist sau sufleur la teatru dar schema este plină aș vrea să fiu brațul energic al puterii dar mi-e milă de oameni poate aș fi greșit la fel fiind în locul lor unde este locul meu, zori de zi, unde Zânover, unde, Zânovin? mașinile de salvare urcă și coboară dealul speranțelor dar nu îți pot dărui tot sufletul Paul recită în gând mantre! Domnul S. face parte din aceeași tagmă a programatorilor Doru este handicapat gradul II Eu nu sunt nici măcar handicapat Privesc camera, noptierele, paturile, asistentele, medicii Și le invidiez poziția de zei Știu cine sunt, știu ce fac, știu de ce fac ceea ce fac eu am rămas în afara cercului nu fac nimic și sentimentul inutilității mă dărâmă mă descompune bucățică cu bucățică și singura consolare este faptul că mai există mulți ca mine dar eu, o povara în plus, sunt un aristocrat care nu are voie să aplece steagul dar nu mai are putere și energie să îl susțină și cu mine cum rămâne - domnule Eugen Ionescu - știu, cele 11 pagini, scrisoarea mea au ajuns la dumneavoastră știu că ezit în hotărârea de a nu mă vinde căci premisa a fost falsă, nu a fost decât un moment de frumos frumosul absurd, m-ar fi ajutat revendicarea lui? pe cine să întreb? cine să-mi răspundă? ploaia umple viu ciupercile cu o transparentă clorofilă măcar de-aș fi realizat ceva - nu există nimeni s-o confirme doar indicii care mă transformă clipă cu clipă într-un ghețar de foc navigând temător printre umbre Da, au încercat să o astupe și ea creștea tot mai lungă lipindu-li-se de palme de călcâie hrănindu-se în cele din urmă cu umbre. |
index
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy