Vreau să mă îngrop între craterele vulvanului ce erupe râzând
Să înot printre valuri roșii de lavă ce arde pământul
Fumul să mă poarte spre cer printre aburi ce se încolăcesc printre nori formând rețele difuze
Du-mă spre centrul pamântului unde spiritul Gheei mocnește
Și aruncă-mă din nou în eter unde ființa mea se va dizolva
Plutind printre particule invizibile rupte dintr-un întreg cândva indisolubil
Amestecă-mă cu frunzele sălciilor ce-și plâng durerea pe marginea unui lac de la capătul lumii
și transfomă-mă în boane de diamant ce se preling în colbul de pe talpa unui pantof elegant
Alunec prin găaurile unui canal în străfundurile lumii subterane, printre conducte ruginite și suflete pierdute ce zac în întuneric
Mă urc pe spatele unui fluture albastru rătăcit
Și mă înalț din nou spre lumina ce-mi arde ochii
Mă cațăr pe versantul unei raze și ajung în centrul soarelui ce mă arde.
O fărâmă din mine cade pe o planeta îndepărtată dând naștere unui izvor în jurul căruia treptat va apărea viața.
Alte suflete, alte dureri, alte iubiri...