încă momente de faimă și deșeuri de milă, rost de luat patimi din mâini haine
erai gândul meu, încercai să înmoi disperări în nopți de amor și îmi lăsai crezul să moară

ce crez am țipat eu la tine, de unde îți vin idei de orgasme și mângâieri prea tandre pentru timpul ăsta de foc
nu mai vreau iubire din milă aruncată drept hrană unui câine înfometat
m-ai înghesuit într-o cușca la marginea satului legat cu niște lanțuri de fibră de sticlă
din când în când îmi aduceai apă și mă loveai cu picioare și bețe
lătram și lătram
cândva am trezit tot satul și înarmați mi-au luat partea... dar doar pentru o clipă
cât mi s-au vindecat rănile

de ce te iubesc, de ce iubesc femeile
pentru că sunt ceea ce eu nu pot fi, e suprasentimentalismul iluziilor din nopțile de amor
cum țipă ele întinzându-și trupul gol pe salteaua de lână cuibărindu-se în brațele mele
mai vreau mai vreau, ritmul ăsta sâcâitor mă urmărește ca un fanariot adormit prea devreme în sanctuarul de moarte

iubitule recită-mi din antichități și regi depravați și curvele acelea din egipt ce își ucideau sclavii când ajungeau la palat
despre bufonii de zi cu zi ce le aduceau ofrande în zeități muritoare, de-o zi plină de stele, mai ții minte, atunci când au terminat piramida
și au deschis lagărul pentru reptilele de azi, vânători de boli și hiene aurite
m-ai învățat cum făceau sex faraonii și glasurile acelea sculptate în pietrele arse ale dormitoarelor regale
ce rost aveau ele
își iubeau sclavele... asta nu mi-ai spus niciodată
umila ta sclavă îți spală azi picioarele

să uităm de egipt iubito
să mergem sus să te învăț cum își iubeau curtezanele cavalerii