eu nu am muze, nu am aer pe care îl respir cu drag, nu am timp căruia îi cer socoteală, nu am decât puncte de clipă transformate rând pe rând în ce visez
nu am iubită, nu am părinți, nu am prieteni care să țipe la mine, eu am decât copii care plâng și se ascund de singurătate în imaginația mea
nu am picioare, nu am mâini, nu am glas, nu aud, nu mai simt, nu mai sunt, sunt piatră de lavă ce fredonează tăcere în limbi de muritori
nu cred în destin, nu-mi place să mint, nu vorbesc ne-ntrebat, am în gând mesajul de viață eternă dat de adam la un pahar de odihnă
nu mai iubesc nici n-am iubit, nu mai iubesc nici n-o voi face
nu mai gândesc
nu mai respir
nu mai sunt
îmi las timpul să fie
nu mai am muze, nu mai am muze, nu mai am muze, numai muze, nu muze
câteva muze
sărut, sărut muze, am muze, unde sunt muzele, sărut muze, am muze, vreau muze
nu vreau muze
ce vreau
vreau muze
nu vreau
sunt muză, nu-mi sunt muză, nu sunt muză
iubesc muza care nu-mi dă timp să iubesc, mă iubește muza ce nu are timp să iubească
am iubite de-o seară, am coșmaruri și vise, am poteci și prăpăstii
spun te iubesc unor clipe, spun adio vântului de mai, aștept răzbunarea într-o creșă de oameni
nu mai sunt piatră de lavă, nu mai sunt suflet, nu mai am suflet, nu mai am vorbe, nici grai de lumesc
am iubit o femeie, ea nu avea glas de femeie, am iubit un înger, nu mi-a dat aripi să zbor
am iubit o femeie, nu avea trup de femeie, am iubit o hienă, m-a luat drept cină din savană
am iubit o femeie ce mi-a fost muză în somn și în somn și în toate somnurile cunoscute și necunoscute
dar nu era muză era doar femeie și avea și față și trup de femeie și glas și mângâieri de femeie și scutece luate drept zestre pentru copii din flori
era o femei fără chipul de muză ce nu credea în destin, ce nu țipa, ce-l știa pe adam, ce nu iubea, ce nu avea prieteni, ce iubea aerul, ce iubea viața
era o femeie ce a fost muză când pământul era doar sac de gunoi pentru stele, era o femeie ce nu a iubit pământul
era o femeie ce știa să iubească doar noaptea cu stele și flăcări de ceară pe pântec, cu biciuri și palme
nu era femeie, era imaginația transformată în muză luată drept de femeie de imaginația mea, era imaginația ce îmi ura disperarea
care disperare
sunt o pată dintr-o clipă de lacrimă ce și-a pierdut muza la un dispensar de ocazii