Așterne-ți viața ca o pătură moale
Peste trupul meu mort de oboseală
Scoate-mă de sub zgomotul greu
Capturat în pieptul meu nemișcat.

Așteaptă să-mi băltească sângele negru
În inima strâmtă căptușită cu scrum.
Apoi încet îngroapă-mă în nori de praf
Scutură-mă de rațiune, însingurează-mă.

Așează-mi materia cenușie dedesubt,
Sub ochii seci care nu mai văd nimic
Încrucișează-mi gândurile cu rugina udă
Înfige-mi în coapse păstăi de vanilie, reci.

Astupă-mi gura cu ghemotoace
de blană murdară.
Întinde-mi rădăcinile părului
spre interiorul scalpului.
Smulge-mi din unghii mucegaiul
înfipt în degetele strâmbe.

N-am să plâng, pentru că mă vezi vierme-
Vei avea destul timp să mă plângi în zadar.