mi se naște o ureche
dintr-un ochi obosit
o trag
cu gheara înțepenită
de suflul răutăcois al regelui Timp
(încercare frivolă de moșire)
auzul umed și ros
mucegăit de cât a zăcut sperând să iasă cumva la lumină
scâncește a uimire

crește
până în tâmpla bătrână de patimi
de parcă ar vrea să recupereze tot timpul pierdut
ascult docil vocea
pe care am crezut-o pierdută
strigând timid
spre ființa încă rătăcită în mine

iar deasupra
un cer de ochi se face
pleoapa zării