Clipește-o stea după un nor subțire
Și drumul interzis mi-l luminează.
Pe fiecare frunză ce visează,
Adaugă un strop de strălucire.

Să mai privesc la stele? Ce rost are?
Doar luna plină, răsărind, veghează
Și gândurile mele stau de pază
Să afle dacă-n zori și dorul doare.

Acolo unde gândul înserează
Și nu-ntâlnește caldă amintire,
Stă multă vreme-n loc și cercetează.
Făcând ades risipă de iubire,
O rană veche se cicatrizează.