Să tragem linie în spate
Și să uităm!
-Vom putea uita oare?
-Da, vom uita
Și vom închide mărginirea
În credința cea mare
A infinirii.
O s-o lăsăm acolo
Până când se va sufoca
În singurătate.
Iar noi…
Noi vom vedea până hăt departe,
Fiindcă o să ștergem
Liniile orizonului
Sau o să le răzuim cu încăpățânare
Până or să dispară
Neputincioase și muribunde.
Vom vedea
Până unde n-o să mai înțelegem
Ce se află.
Și o să alergăm cu sufletul tulbure
Către acel punct
Bănuit numai.
-Să moară mărginirea
și să moară liniile aspre ale orizontului,
să se stingă trecutul…
Însă putea-vom oare
Eu și cu voi-
Dorințele mele-
Să fim fericite
Înconjurându-ne de-atâta moarte?