nimeni nu-și mai strigă pe nume
tristețea,
azi e simplu să spargi,
între priviri de înger,
sticla fumurie a orei.
nu te mai pedepsesc mâinile
albe ale uitării
doar îți arată obrazul stâng
pentru ca peste câteva clipe
să-ți dea o palmă pe obrazul drept.
adio e prea târziu...