orasul isi tinea cuvintele ca un brau in jurul caselor
intoarcerea in veac prindea sunetul fiintei si-l ingradea intre itele trecutului
cei ce nu camatasera nicicand vreunul din simturi
se adunau la marginea lui si nu sopteau macar
erau impotriva cuvantului
parca vederea devenise tiinta vie a adevarului
sau auzul leaganul lui dulce
de asta se temeau si rugaciunea muta era pt evadarea din sange