I
Ce vanatori si ce vanat!...
Lumina sfanta n-am aflat!
Deschisa-i goana printre stele,
Sa prindem doruri mici, rebele;

...Si uite unul cum s-arata,
In noaptea blanda, delicata!
Cu ochii stralucind in noapte
Si fuge pe carari de soapte...

Noi dupa el (ce dor rebel)
Si striga dansul intr-un fel...
Iar glasul lui de mica fiara,
I-un cantec tainic ce-nfioara!

...Ce vuiet lasa el in urma!
De zici ca a trecut o turma;
-S-a dus si asta, ce pacat!
Ce coama mandra, ce vanat...

Ramane singur vanatorul
Acum, cand s-a pierdut si dorul;
Iar ceasul ticaie-n odaie,
Pe cer, sunt stele balaie;

...Sau de argint, batu-le-ar sfantul!
Caci astazi, tot intins pamantul,
E locul bun de vanatoare:
Sa prindem clipele usoare!

II
...Aceste clipe pasc smerite
Pe verzi campii si inflorite;
Campia noastra sufletesca...
(Sa le lasam un pic sa pasca)

-Si-apoi izvorul: tainic, sfant;
Iar printre crengi batand un vant,
La fel ca taina cea usoara
(O dulce, minunata vara!)

...Izvorul curge lin, doinit,
Precum un dulce cant, iubit;
Iar cantecul de pasarele
Inalta dorurile mele...

I-atata cantec, poezie,
Ca vremea noastra sa invie;
I-atata liniste si viata,
Ca-ntr-o senina dimineata;

Iar orizontul: infinit!
La fel ca dorul implinit...
Si pomi ce se intind spre cer,
Imbratisand acel eter!...

Iar vanator si vanatoare
Privesc cum clipele usoare,
Se-adapa la izvorul sfant...
Se lasa pacea pe pamant!