Lama iți mușcă din vlagă,
Lasă-te străpuns de o dorință.
Lumina prin zăbrele este slabă,
Închină-ți vorbe de caință.

Ai renunțat să mai gândești
Plăcute zile fără faimă,
În lașitate sufletu-ți proptești,
Fărâme de cuvinte-n taină.

Capitulezi în mijlocul prăpastiei
Cand lemnul putred ai călcat.
Fii victima propriei ferestre
Nu voi avea trupu-ți de-ngropat.