agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ No risks
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-05-08 | [This text should be read in romana] | Submited by Raul Huluban
Precum în largul mării corabia s-oprește
Când vântul nu mai suflă și pânza pe catart Atârnă nenstrunată sub luna ce-i zâmbește Cu razele ce-asupră-i zadarnic se împart; Precum vioara tace când coarda se destinde Ș-abia auzi în suflet cântând ca printr-un vis Răsunete suave, voioase sau murinde, Ce trec prin amintire c-un farmec nedescris; Așa-n restriștea vieții, poetul, și el tace, Cu inima rănită în pieptul sângerat, Nimica nu-l mai mișcă, nimica nu-i mai place Și-l află-orice simțire cu sufletu-nghețat. Ca el e și matrozul corabiei oprite... Avântul și-l legase de-al vasului înot, Iar apa oglindește priviri nensuflețite, Și mută se întinde oglindă pestetot. Sunt triste, oh! sunt triste momentele acele, Căci inima rănită a bietului poet Adoarme ca și marea sub cerul plin de stele Și nu mai cântă-ntr-însul speranță, nici regret. Precum însă deodată la-ntâia adiere Corabia tresare pe-al undei sân amar Și pânzele se umflă ș-o-mpinge cu putere, Jucând-o în buiestru ca falnic armăsar; Tot astfel inspirarea deodată se ridică, Și aripi nevăzute îl schimbă-n semizeu, Se-ntinde pe hârtie a versului panglică, Iar sufletul în urmă își lasă corpul greu. Lirismul și satira se joacă pe-a lui frunte Ca fulgere desprinse din foc dumnezeiesc, Nou Moise, el se urcă atunci pe vârf de munte Și alte legi sădește în sufletu-omenesc. Deși în urmă-i urlă a urei aiurare, Zâmbind, când să-l sfâșie cei răi se învrăjbesc, Așa de sus țintește ș-atâta e de mare, Încât cuprinde totul: ceresc și pământesc! El vede armonia din lumile eterne, Pricepe nesfârșitul ș-al totului mister; Materia în față-i se fierbe și se cerne, Urmează în adâncuri cometele ce pier; Știința grănițată o calcă în picioare... Atomele iau viață, le simte cum trăiesc... Le-aude bucuria sau lunga lor plânsoare În vecinica mișcare pe care-o-ndeplinesc; Coboară printre oameni și știe să mângâie, Și cântecu-i se varsă ca râuri de isop, El curăță și spală de-a patimilor râie... Insultele nu-l pleacă, să râure potop; Căiește pe poporul ce merge la pieire, Tiranu-ncremenește sub biciul lui de foc, Dar vai! el care merge de-a drept la nemurire, Adesea n-are-n viață nici pâine, nici noroc.
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy