O broscuță și-un broscoi
Au ieșit dintr-o băltoacă
Și se zbenguie-amândoi
Ca prietenii de joacă.

Merg în salturi, se agită,
Se distrează foarte bine,
De pe pajiștea-nflorită
Aud zumzet de albine.

Dar broscuța cea voioasă
Se întreabă cu temei:
“M-am îndepărtat de casă
Ce-or spune părinții mei?”

Pe asemenea căldură
Le lipsește bălăcitul,
Limba se usucă-n gură
Le-a pierit orăcăitul.

Se târăsc spre baltă jalnici,
Drumul pare chiar mai lung,
Nu mai țopăie zburdalnici
Cred că nici nu mai ajung.

S-au salvat cu greu micuții
Și-acum, de-i vei întreba,
Nu mai pleacă-n expediții
Chiar să-i roage cineva.