Către starea unui altfel de sine


Viața mă smulge cu gheara din mine însumi
și periculos îmi citează din memorie
cuvinte
pe care nici piatra nu le-a știut vreodată,
dorind să mă învețe aceleași lucruri pe care le-a arătat tuturor.


iar mama, din mîinile morții,
mă strigă pe nume...


imaginea mamei îmi cutremură
starea de om,
un zbor de nenaștere se duce să vorbească
despre o eventuală lumină
care să fluture-n mine...


calcă tăcerile chircite sub auzul meu,
simțurile sînt ca niște lănci
și cu pumnul zdrobesc
zadarnice cuvinte proiectate pe zid.


și tot în zid o gură-mi zîmbește...