O frunza a cazut din inalt.
Eu am intins mainile sa o prind in causul
Palmelor mele,
Dar greutatea ei mi-a ranit
Sufletul.

“Credeam ca e usoara, ca un fulg” –
Mi-am spus atunci si am lasat-o sa cada.

Ca si cum nimic nu i-ar fi oprit traiectoria,
Frunza isi continua zborul leganat spre pamant,
Pana il atinse
Si ramase acolo inerta.

Dar sufletul meu purta ranile provocate
De greutatea acestei frunze pe care,
In zborul sau lin spre moarte sau, de ce nu,
Spre nemurire,
Eu o lasasem - intr-o clipa de fericire trista -
Sa-mi loveasca in drumul ei,
Fara remuscare,
Sufletul.