agonia english v3 |
Agonia.Net | Policy | Mission | Contact | Participate | ||||
Article Communities Contest Essay Multimedia Personals Poetry Press Prose _QUOTE Screenplay Special | ||||||
|
||||||
agonia Recommended Reading
■ You are
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2005-06-05 | [This text should be read in romana] | Submited by Ionovici Titi
I
Privind tăcuta undă, Pe gânduri am rămas: Cât este de profundă La fiecare pas; Și totuși izvorăște Din depărtate văi, Apoi se risipește Prin mii și mii de căi! Asemenea-i și dorul În pieptul meu sădit: E depărtat izvorul Din care mi-a venit, Și-n multe lumi străine Cărările-i se-ascund, Dar revărsat în mine Cât este de profund! II Când razele din soare, Cătând iubirea jos, Pe-mbalsamata floare Aruncă voluptos Lumină și căldură, Eu mă gândesc uimit Că ele străbătură Un spațiu nefinit! Și dorul meu își are Un soare născător; Un cer fără hotare Străbate și-al meu dor; Dar prin întunecime, Pe drumu-i răcoros, El vine din nălțime Și cald, și luminos! III O rază diafană Și undele de-azur De nor și buruiană Lovindu-se-mprejur, O sferă-nveninată Înfruntă ne-ncetat, Dar flacăra-i curată Și valul e curat! Așa-i și doru-n lume! În negură și spin, Menite să-l sugrume, Rămâne tot senin; Nu simte și n-aude Sarcasmul trivial: Ispitele-i sunt crude - Și-i pur ca un cristal!
|
||||||||
Home of Literature, Poetry and Culture. Write and enjoy articles, essays, prose, classic poetry and contests. | |||||||||
Reproduction of any materials without our permission is strictly prohibited.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Privacy and publication policy