Deasupra unui vechi pătrat stă cercul
alunecînd sub frageda minune
în care unghiul se-adîncește-n sine
asemeni vulturului prăbușit pe stîncă.

Să fugă, deci, copacul de secure
să piară teama față de călău
în trunchiuri fragede să vezi pădure
să fie bun și cel mai josnic rău.

Și-atunci s-apară cercul sub mirare
ca un triunghi desțelenit sub arc
să fiu ocean și-n mine să se-adune
izvoarele în care v-ați scăldat.

Acel ce blestemînd se pierde
în jalea răsfirată-a altei turme
să fie fericit și să dezmierde
umbra posibilă a altei urme

și să ne-adune cercul între bolți
ca între sacrele coperți de lege
să fie totul lamură și Unu.

Dar soarele de unde-o să răsară?