retras în gând, eu țip la tine
și mă dezleg din grei fiori,
mă-ndrept spre nori cu colțuri fine
și îi pândesc pe călători...

din colț de piatră-mi sufli-n gând
cu mii de lacrimi albăstrii,
și-n minte-mi umblă negrul vânt
ce-mi spune că tu nu mai vii.

plăcut miros de apă verde
în gând inunzi corp de minune
și cine te mai poate crede
sau cine-ți va mai da un nume...

aer de foc, în foc să piară,
apă de ceai în flori să moară,
și-n ceasul fix, din ce răsare...
acum să se numească floare!

petală-n braț de domnișoară
să se desprindă din visare
cu pasu'-n sunet de vioară
să rătăcească pe cărare...
..........................
și eu pândesc pe călători...