Se porni Florina, într-o bună zi,
Să lase deoparte cele poezii
Și să se apuce, cu mult dor de carte,
Ca din epigramă să își facă parte.

Și citi, sărmana, mult, fără alean,
Și pe Olariu, și pe Genunean,
Dis-de-dimineață până pe-nserate
Bitter luă întruna, luă pe apucate.

Ba chiar din Atropa ea a conspectat,
Diviza, Rotaru mult a lecturat.
Teme, prozodie, ritm -a luat notițe
Despre epigramă a umplut foițe.

Cu atâtea arme, trecu la atac,
Scrise și catrene, poate da de leac,
Numa’ că-ntr-o seară s-a speriat amarnic
Când privi în urmă. Totul fu zadarnic:

Bitter poartă jupă, iar mândra Atropa
Vrea Adam să fie, nu mai spun de popa
Că-și schimbă sutana în călugăriță
Păstorind pe Genu, blajina oiță,

Iar în România, de când e în NATO,
Lui Florin Rotaru i se spune “Fato”,
(Eve prea puține printre-atâți bărbați,
S-accepta în trupe și efeminați)

Spera ca Diviza să rămâna drept,
Dar prea sus octava o scoate din piept
Și cântă soprană, în amvon, la cor,
Imnul inspirat de-un înger păzitor.

Uite-așa, Florina se trezi deodată
De-o trupă ciudată azi înconjurată.
Brusc, luă hotărârea și s-a pus la treabă,
Rândurile astea ea le-a scris în graba:

“Io din epigramă, zău că mă retrag
Că-s hetero, doamne, și nu mă atrag
Travestiții care (nu e nici o crimă)
În multe catrene și-o tot (s)pun cu rimă.”