Vis palid de lumină sângerie
Se întrevede greu pe cerul plin de ciori
Și ceața vieții e puțin verzuie,
Fantasmă între-atâți croncănitori.

Li-i zborul greu căci aripa-i de smoală;
Doar vântul, el, sărmanul îi împinge
N-a încetat eternul, n-o să moară
Și alți croncănitori în față-i se vor stinge.

E visul plumburiu al unei toamne grele
Și damfu-i greu, ne amețește gândul,
Clătește vântul cerul, încearcă să îl spele,
Încearcă în zadar, furtuna înnegrindu-l.

Un colÈ› de stea din miile eterne
Mă-nvălmășește cu căldura ei,
Dar stelele nu sunt perene.
M-am zgribulit la sânul ei...

O Belladonă ochiu-mi otrăvește
Și simt momentul ce va să vie,
Un înger sacru la pieptu-i mă primește
Nemuritorul mi-e trimis doar mie.

Pe coasa lunii zace pitulat absurdul,
Abțiguit de-atâtea vise și visare
Cu greu amarul înecându-l
Căci visele și gândurile-i sunt amare.