cu mâinile sub cap întins alunecând pe blănuri de cuvinte
din carul mare-al lumii cădea-va într-o noapte scheletul meu albastru pierdut de cele sfinte

și mă vor bate hoții un timp destul cu perini în care-au ascuns giuvaere
va plânge sarcastic la gardul luminii despletită femeia care m-o cere

mușcând abia atunci din fructul interzis se va prelinge steaua pe fără umbra mea
nimeni nu m-a iubit altfel decât cu pământescă ura ce mi se cuvenea