Pășesc pe mustățile timpului.
Sunt suspendat, asemeni funigeilor.
Sub împletitul pod străveziu de-abia se deslușesc tăioase stânci:
Rânjiți colți de balaur.
Privesc peste lărgime:
În față am zenitul, în urmă am lăsat nadirul.
Puntea unuduie fremătând
Doar la ecoul gândurilor mele.
E bine că n-aud alte bătăi de inimi împrejur
Iar norii nu sunt năpădiți de mușchi.