mă întind pe un fir de iarbă ca o lăcustă
pe picioarele din spate
văd stelele mult mai aproape – ca și cum
mi-ar fi desenat pe ochi I-lose-ii
de curcubeu
mâna unui pictor cu venele deschise

Myself îmi face respirație gură-la-gură
își oxidează plămânii lui în plămânii mei
nu suport dioxidul încep să tușesc prăfuit
ca o mare deșertificată
poate un șevalet de nisip amestecându-mi
cu degetele palmierii

în bărci de hârtie aud cum vin argonauții
înfruntând cu catargul erect vitregiile
strâmtorile își închid își deschid labiile:
- de ce ai înghițit femeie adâncă atlantida?!

nici un răspuns de nicăieri niciodată
e o liniște ca în marcajele autostrăzilor
neconstruite
în ochiul meu gol șlefuiesc piramide
sau poate numai bisectoarea cerului
îmi împarte visele în două lumi congruente

fericirea este centrul geometric circumscris
aurei
nu mai sta în fața mea descompusă triunghi
isoscel
limita identificării dintre mine și el
e dată de țărmul suferinței

naufragiem ca noe pe singurul munte ivit
dintre valurile indiferenței
poate că va sta ploaia și poate soarele
va usca în lut
pașii tăi ca pe niște amfore imemoriale

tu crezi că microorganismele ne vor trăda
vârsta?
nu întrebi dar îți iese cochetăria prin glezne
pășești atent de parcă acum ai învăța să mergi
și senzația
dezechilibrului te îmbată

Myself
nu! nu! nu-ți șterge poeziile nu va mai veni iarna
încerc să mă bucur de echilibristica ta –
prea târziu!
îți dai seama ce-ai făcut savanții îți vor urî
aproximările
numai fotbaliștilor li se permite jocul de gleznă
tu nici măcar nu știi să stai în poartă

mai bine îți scriai jurnalul căruia iar i-ai rupt
o experiență
inutil! repeți întruna – inutil! sufletul
e o transmisiune în direct nu-l poți savura
ca pe un meci
la o bere

mă lepăd de cuvinte!
mă lepăd de cuvinte!
mă lepăd de cuvinte!

întotdeauna cel mai bun vin mi s-a părut
ăla de împărtășanie
astfel
înveți că prețuirea încape într-o linguriță
în rest n-ai
decât să bei din oțetul lumii cât poftești

din viermii de mătase de prin duzii parohiei
frământ cocă din care îmi voi coace prescură
încondeiată chipului meu
parcă astăzi e mai caldă apa
și eu nu mi-am luat slipul
nu-i nimic
și raiul e cred tot un fel de vama veche

anafura mă-tii de ploaie interminabilă!

botezați-mă în ghețurile casiopeei
întotdeauna mi-am dorit ca în loc de tâmple
să am sfârcuri și o altă gravitație
să se nască din laptele gândului meu

ce foame mi s-a făcut voi sorbi măduva
unui curcubeu
tușați carminul asfințitului la mâna stângă
a lui dumnezeu
dreapta sunt eu
mă veți vedea când veți seca fântânile

nu loviți ciutura de garduri vă veți certa
cu proprietarii de putreziciuni
în schimb atât de mult s-a scumpit kilul
de cuie
că ești un om ajuns dacă te bate cineva

cu dinții va trebui să le scoți dacă va trebui
altfel te vei descompune roșu ca un semafor
nici o pasăre călătoare nu va mai trece
prin inima ta
numai curcubeul îți va iriga îndoielile
ca o operație de by-pass

ce bine e-n spital (știu știu: e lumea asta…)
vin toți prietenii
cu flori și cărți și fructe
heeei dragii mei ce multă trebuință-aș fi avut
să mi le-aduceți când nu eram beteag

parcă v-ați bucura că plec! îi cert în glumă
(râsete)
dar cât de mult îmi spun privirile căzute
într-o parte
ia fiți atenți ce scrie pe copertă:
ISBN 12 10 1971

oxigenează-mi diminețile mi-e dor de cerul blond

halesc un nor inhalez o cometă
tarabagiii încep să mă alunge cu pietre
eu fug prin lume așa cum am fugit de acasă
în chiloții mei albi și-n șosete
nu mi-au plăcut niciodată cămășile de forță

alerg firesc alerg ca forrest gump
cu zâmbetul încremenit chemare
mereu alerg – din ce în ce mai tare –
deschideți cerurile
mi-e teamă c-am să zbor

zadarnic: mă împiedic (de un critic)
și cad în cur și mor