orbitor soarele de vară
îmi intră până la os
picioarele mă lasă
din ce în ce mai mult
mi-e teamă ceva se întâmplă
nu-mi pot aduce aminte de mine
îl văd doar pe George
colegul dintr-a opta
cel cu urechile mari cum
se furișa în clasă și-mi
fura pachetul din ghiozdan
până într-o zi când a plecat
cu trenul spre Oradea și
nu s-a mai întors...

nu nu l-am mai văzut
aș fi vrut să-l întreb ce-mi
punea mama în pachet

de atunci am mai crescut
cu doi sau trei centimetri
fără ca măcar să pot coborî în mine
să mai caut...

- II -

în oraș

ambuteiajele
din intersecții îmi încetinesc creșterea
am senzația că mă sufoc
cineva se apropie de mine
dar nu văd decât
călători cu valize
batiste și
gânduri...

orbitor soarele acoperă strada
rămasă în urmă sub aburii
asfaltului cald
pentru o posibilă
reîntoarcere...

genele mele se zbat respir greu
înăuntru intuiesc o atingere
pereții se freacă în gol
gândurile sapă în carne
fragmentele minuscule
prefigurează o altă zbatere

întind mâinile ca la despărțire
și aștept...