Dincolo
Un somn cu glasul de visare, hâdă
Mă prinde în stăpânire, puternic și adânc
Venerica făptură, mă duce pe un tărâm
Apoi mă închide în tenebra crudă,
Unde lumina dinainte, nu poate să pătrundă.
Sunt jos și cumva sus, nu știu ce văd, cum sunt, de sunt
Mă văd și parcă sunt oglindă
Stau rezemat de gol în marea criptă.
Mă uit în jur și văd cavouri prea frumos orânduite
Ce sfânt sclipesc încremeniri de moarte,
Ilustre statuete, idoli ce zbor în vânt de noapte
Se aude slab un cântec din piepturile lor
Și îngânat de multele morminte
Iar ca vedenie văd un fum,
Ce mușcă ca turbat din cripte.
Se aud mai clar cuvintele, se aude cântul...
Cum viața pură-și are purul rod,
În purul-sânge ce aleargă întreg pământul
Și care aruncă cu copita-i vie venă
Ci nu cu un chip, ci chipuri, fel și feluri
Nici spinul vântului de moarte,
Nu are vină când împunge
Tribut își ia din venă-n sânge
Tocita de copită, fierarul înnoiește
Căci viața doar cu moarte se zidește.
Așa cuvinte fredona acel cântec bizar, nebun
O liniște și pace prea deplină
De undeva s-a muls,
Tăcuta atmosferă m-a ajuns.