se făcea că am murit și lumea
mă privea ca pe un accesoriu de schimb

în palme mi se adunaseră toate grijile
de parcă eu aș fi fost ultimul
chiar și moartea mă privea
cu suspiciune deși ochiul îi
părea de plastic colorat viu
mă fixa așa obsedant
doar o bucățică din mine
zvâcnea în ritmul bătăilor de ceas

camera părea tapițată în gri
cu bucăți de hârtie rupte
din ziare vechi
tavanul un mușuroi
ridicat proaspăt și
geamul o gură înfundată
cu sârmă ghimpată prin care
trecea liniștea înspre noapte

altădată aș fi dormit mult
mult mai mult numai că
cineva mă striga de afară
pe numele mic
iar în ușa pe care
se urca un păianjen
se izbea necruțător vântul

de afară mă privea orizontal soarele

cearșaful mototolit era singurul indiciu
că cineva trecuse prin patul meu...