Căci de lume nu pot să mă rup,
Hărțuit, hăituit ca un lup.
Ce nu poate în goană nebună
Să-și îngăduie-ncalte-un popas
Și săltând ca un ied s-a retras
De prigoana ce va să-l răpună.

Ura, Pizma și Jindul - copoi
Ce mă-adulmecă-n trei și în doi,
Mă atacă de-o viață întreagă,
Și de-o viață întreagă mănânc
Și beau groază și durăt adânc
Din tainul acesta de plagă.

Însă iată-n hățișul natal
Mă pândește Ogarul fatal,
Gata orice ieșire să-astupe,
Și cu laba pe inima mea,
Moartea mușcă și mușcă din ea,
Și mă rupe și nu mă mai rupe.

Și cu pași sângerânzi mă retrag
Spre torentul ce urlă pribeag
Prin materna pădure acea.
-Ci lăsați-mă-ncaltea să mor,
Voi, o, Lupi, cu lupescul onor
Ce ni-l calcă lupoaica Femeia!