ÃŽn zadar... chirpicii mei...

cu plugul Cineva răscolește
nechezații cai
și lutul din mine
un pic câte un pic...
faptul însuși că putem printr-un abuz al nerabdării
să virusăm vitrina tăcerii
cu patria atelierului
unde ciocârlia se înalță peste lucernă
prin telefonul lutului meu...
miroase a noapte
a criză de sens si mister
am un imn prefăcut în urale și praful speranței
murdărindu-mi exilul
și cântecul
cioburi umane sparte pe geamul cerului
sub perdea
și citeam cu atenție
sensul șarpelui
zona de interferență
gârla umflației udă cu lumină
brazdele inimii ca niște valuri de soare
o fata morgana pe străzile vieții
care-mi ard tălpile
străzile par de fier...esplanade de fosfor
numai eu alunec în stânci
înțesat în nuanță de timp
străzi și lut
ogoare si îngeri
apă și sens
lanțuri ce-mi strâng hyper-eonul
din inima mea
vopsită cu sânge de lup
o ușă ...în dulap

am înțeles...camera se afla înăuntru
din chirpicii cuvintelor
legați de călimara cerului
văruindu-mi-i Cineva
se scria o Carte
chirpic=lut+cer
în uitare de sine

locuibil...?