Privirea care cheamă a unei curtezane,
Ce ne pătrunde-n suflet, îmbietoare rază
De lună, când pe lacuri dulci scânteieri așază,
Scăldându-și frumusețea în ape diafane,

Bănuții-n care încă mai speră jucătorul,
Al blândei Adeline sărut răscolitor,
Și muzicile care, adânci ca un fior,
ÃŽn inimi, de departe, ne reaprinde dorul,

Decât acestea toate, butelie adâncă,
Mai scumpă-mi ești, balsamu-ți l-îmbogățește încă
Și mângâie visarea poetului în zori;

Tu, viață, tinerețe, speranțe-i dai, mândrie,
-Comoară-n veci aprinsă celor în sărăcie,
Fiindu-ne asemeni cu zeii-nvingători!