suntem două frunze pe aceeași creangă
uscată iubite
uneori le apropie vântul uneori marginile lor se ating
și atunci
se pornesc ploile
și soarele-și cerne sămânța în lanul absențelor

iadul e doar neputința iubirii
între noi distanțele murmură începutul rotund
care nu va cunoaște
rugina

nu poți cuprinde acest timp în zeghe de vorbe mi-ai spus
cum nu poți seva luminii în călimări
să o torni.