A trecut atâta vreme
de când mi-ai sărutat ultima oară auzul
cu gândurile tale,
și încă nu mă îndur să șterg
pulberea așternută peste acele ultime vise
cu care mi-ai încrustat sufletul…
Mărgăritare înflorite pe giulgiul vorbelor tale
își picură puținul lor infinit de tandrețe
peste nisipuri mișcătoare…
…peste nisipuri care poate că ți-au înghițit și ție ființa,
împreună cu clipă aceea de o incredibilă lungime
a primului nostru sărut…
Era toamnă…
Cine s-ar fi gândit la efemeride
când în clipa aceea eram stăpânii lumii?...
Ai unei lumi de frunze, secunde și cuvinte…
Pe prima frunză a primei secunde ne-am cunoscut,
apoi pe a treia frunză a celei de-a doua secunde
am avut amândoi curajul să ne cununăm buzele,
și ne-am iubit în toate frunzele secundelor ce au urmat în acea toamnă,
fără să ne mai pese de bietele cuvinte înmormântate în priviri…
…Oare ce se întâmplă cu praful scuturat de pe cuvinte?...