Prima dimineață de întuneric, un început...sau poate doar al sfîrșitului.
Pe dîra ștearsă a cerului Soarele răsări pentru abisul muzicii sferelor.
Acolo, poate nu atît de departe, cam spre centrul galaxiei,
Oamenii priveau.
Prin ochii stinși ai cerului căutînd, nu înțelesuri ci un punct de sprijin.
Un vînt năpraznic scutură chipurile toate deodată-ncercînd să fure-o clipă din trecut, oare?
Orion, cheia multor întrebări, și misterul altora nepuse.
Undeva în umbra Soarelui
Viermele galaxiei răspîndea aburi aprinși poate c-antîia dată.