El era la marginea vârstei,
acolo în locul din care poți privi detașat sau cu spaimă.

El a ales a treia opțiune pe care n-a întrevăzut-o nimeni
Să nu privească în urmă, ziua era prins în clișeul
mâncare-somn-umblat un pic-căzut pe gânduri.
Noaptea, abia noaptea chema morții din adâncuri
retrăind orele de pe front cu patimă
strigându-și camarazii
cântând solemn imnuri de îmbărbătare,
apoi tăcere, apoi suspine.

Ora 4.00 anunța slujba de dimineață
și el, neobosit cânta printre lacrimi psalmii
cerând îndurare unui Dumnezeu milostiv:
nu mă lăsa Doamne, ai grijă de noi...

Niciodată nu mi s-a părut un om mai sfânt
sau un sfânt mai uman ca în acea dimineață
la îngânatul zorilor

în sunetul ploii răpăind pe streașina casei
bătrânești de altădată.