Nu Carmen de la Ronda, ci de la "Cireșica".
Bătută-n cur de-un scaun cu scândurele tari
Și-n cap de-un soare moale, mi-a zis: "E o nimica
Să fii poet când puța o ai doar atâtica,
Iar tu-i dai șlef, extatic, de gris mărgăritar!"

Mă argintau lin vorbe suflate dulce-n raiul
Unui răsfăț obraznic: o!, vis al Blondei Potci!!
de inimă tristețea mi se-agăța ca scaiul.
Degeaba beam bezmetic, făcând-o pe niznaiul,
În sufletul plin de mâlul a nu știu câte votci.

Să-mi întrerup vieața cu fosfor de chibrituri?
Nu, Doamnă dilatată la maximu-n lalea!
Cu fragede injurii ce-mi stau pe limbă-n clituri
O să te-mping, de-a pururi, cu tot cu sâni în mituri:
Pentru că scriitandrii nu-s niște bla-bla-bla.