…

Firul de iarbă.
Roua ce-mi umple gura fecundă
închisă între cărămizile uscate
ale gardului viu
ca într-un joc matematic
cu ștanțe aplicate ritmatic.
Mereu,
mereu,
mereu.

Stelele lunii.
Covorul de pași
ce coboară frenetic
în ritmul bătăilor inimii
în caverna luminii.
Și surâsul …
Da … acel surâs
în care îmi pierd nopțile
răvășite de perseidele
cerului.

Te privesc goală
aidoma limaxului
lipit de propriu picior,
talpă pe talpă.