Eternitate, ai lăsat timpul nemișcat
și ai înveșmântat cu versuri clipa,
chiar dacă iubirile s-au dezbrăcat
cu vorbe-n vânt ademenind risipa.

Un set de vorbe în dicționar apune,
nevroza zilei în noapte ne-a închis,
melancolia mai mângâie un tăciune
și o statuie de poeme ne apare în vis.

Expresii lapidare pe un drum de nea
sunt pierdute sau lăsate în așteptare,
noaptea cu arșiță e luminată de o stea
și se văd cocorii pierzându-se în zare.

Printre nori e mereu aceiași lună,
iar îngerii ne împart raze de soare,
care vor așterne versuri împreună
cu văpaia iubirii spulberată-n zare.

Să aliniem emoțiile lângă un dor,
pe care versul dintre stele îl aduce
peste petalele florilor din pridvor,
pentru speranța pusă pe o cruce.