Învățam să mă știu.
Încet, încet treceam de bariera ființei
ce mă ascundea și mă ținea departe de mine.
Treceam zi după zi în cealaltă,
cea pe care tu ai descoperit-o,
ai scos-o la suprafață,
ai creat și ai abandonat brusc.
Eram eu cu mine
și învățam să mă arunc in valurile vieții,
în acele valuri de care mi-ai spus
să nu ma tem,
să nu-mi fie frică,
deoarece tu trebuia să fii acolo
și să mă prinzi inainte să cad,
înainte să ma înec,
înainte să fie prea târziu...

Învățam să mă văd altfel:
eram la început și admiram
tot ce descopeream nou în mine,
tot ce Tu ai văzut nou în mine.
Începeam să cred și să mă încred
în propria capacitate de a înota
și stăteam în apă minute, ore în șir,
iar tu mă strigai și, ca prin vis,
reușeam să ajung la mal
deoarece Tu erai acolo...

Am reușit să cunosc o parte din ce sunt
doar jumătate din ce am reprezentat pentru tine...
Oamenii sunt valoroși atunci când îi prețuiești
și eu am prețuit fiecare moment,
fiecare strigare,
fiecare minune din fiecare zi.

Am pierdut, m-am pierdut, nu mă mai știu
nu mai știu cine sunt,
ma înec, nimeni nu mă mai strigă
și pierd, zi după zi pierd amintiri,
imagini, cuvinte,
deoarece am început să mă pierd
Din clipa în care nu mai exiști...