"Hai, oaspăt fioros
Cu pieptul scorburos,
În strai de fier vârtos,
O vorbă-ngaimă!
Tu, mort nemiruit,
Cu brațul scorojit
Întins ca la cerșit,
de ce-mi faci spaimă?"

Zisei... Și-n ochii goi
Parcă sclipi un roi
De licurici, ca-n toi
De iarnă-n norduri;
Ca de șuvoi fugar
Sub neaua lui Gerar,
Scrâșni un glas amar
ÃŽn stinse-acorduri:

"Un Viking vechi am fost
Dar nimeni al meu rost
Nu-l știe pe de rost
Din vreo sagă;
De-aceea vin: să-mi fii
Tu Scald; ci nu-mi greși
Povestea vieții, și
De seamă bagă!

ÃŽn Nord, departe-avan,
Pe-al Balticei liman
Struneam de băietan
Șoimani... Și-n goană
Trecea patina mea
Pe Sound-ul ce abia
Să-l calce îndrăznea
Vreo lighioană.

În covrul înghețat
Urși suri am cercetat
Și-n calea-mi, câteodat`,
Zbughea șoldanul;
Lătrat de lup flămând
Pândit-am până când
Se auzea cântând
Iar ciocârlanul.

Când strâns-am ani destui,
La un corsar trecui,
Urmând pe mări hai-hui
Ceata-i tâlhară.
Năprasnic trai duceam;
Pe mulți ucisu-i-am
Și mulți, când porunceam,
Însângerară.

Stârneam din somn cocoși,
Răcnind năbădăioși
Când chefuiam setoși
Cât iarna ține;
Berserk-ul basm străbun
Spunea - și beam, nebun,
Năstrape de gorun
Cu ale pline...

Cândva ziceam cu haz
de-al mării crud talaz,
Când simt că pe obraz
Mă ard ochi galeși;
Cum stele cern lumini
Pe mohorâții pini,
M-au covârșit blajini
Fierbinți și moaleși.

Cu-albaștri ochișori
Spăimați și-mbietori
ÃŽn umbra brazilor
Mă logodisem;
Prin despicat veșmânt,
Al sânilor frământ
de pui golași în vânt
Îl deslușisem.

Într-un conac măreț
Cu pavezi în pereți
I-adus-au cântăreți
Laude multe!
Dar când am spus că vreau
Lui Hildebrand s-o iau,
Cu toți opritu-s-au
Să mă asculte.

Bând ale din corn, cu spor,
Bătrânul luptător
A râs hohotitor
Proșcând cu spuma-i:
Așa cum se prăval
Strălucitori spre mal
Clăbucii de pe val
Sub vifor numai.

Ea os de prinÈ›, eu doar
Un Viking... și măcar
Că-mi surâsese iar,
M-au scos afară!
Dar pescărușa n-ar
Zbura după pescar?
De ce al ei cuibar
Nu-l privegheară?

Pornisem să măsor
Al apei drum, de zor,
Cu cel mai scump odor
Din Miază-Noapte,
Când văd la țărm, sub zări,
Pe Hildebrand în scări
Cu pâlcu-i de călări -
De trei ori șapte.

Pornit-am... Vremuia;
Fugeam; ca o nuia
Catargul se-ndoia;
Dar... cade vântul!
Cu greu aflai sălaș
La Skaw, tărâm abraș,
Și-aici pe-al meu vrăjmaș
Am fost văzându-l.

Se-ntoarse fremătând
Vântreaua mea în vânt
Și-al meu cârmaci strigând:
"Fără cruțare!"
Cu pintenul de fier
L-a-mpins în bord; și pier
Și luntre și năier
În hău de mare.

Cum cată ascunziș
Spre stânci, zburând costiș
Un cormoran, hoțiș
Cu prada-n gheară,
Pe-al apei nesfârșit
Prin viforul cumplit,
Eu fata ce-am răpit
Am dus-o iară.

Într-un târziu s-a frânt
Al marilor frământ
Și-n bordul de sub vânt
Văzum pământuri;
Acolo, drept palat,
Turn țanțoș i-am durat
Veghind neîncetat
Spre patru vânturi.

Ani mulți am viețuit,
Ea feți mi-a zămislit
Și-ncet s-a lecuit
De spaima veche;
Dar moartea n-re leac;
Sub turn azi ochii-i zac,
Dar vom rămâne-n veac
Fără pereche!

La suflet m-am făcut
Ca smârcul lânced; slut
Tot omul mi-a părut,
Și viața slută!...
Și-n codrii mei merei
Prin za mă străpunsei
Cu boldul suliței;
Moartea ne-ajută!

A temniței zăbrea
Spărgând, suflarea mea
Sui spre stearpa-mi stea
A vieții-acesteia!
Acolo olul plin
ÃŽl soarbe-al spadei cin;
Skoal, Northland! Skoal, închin...
Mi-am spus povestea."