Oasele fluviilor, noaptea
sînt fantomele amanților sinuciși.
Pentru ei apele,
cu degetele de întunecați iriși,
mângâie plângând malurile.
Sălciile, neștiutoare, au adormit.
Așa că, dimineața,
nu vor ști, nimănui,
nimic să spună,
din tot ce amanții,
în lințoliul lor străveziu de ape
și-au vorbit.



* Statuile de fum; Cartea Românească; București; 1984