În zbucium veșnic, vrem nu vrem,
Ne trece viața. Þine minte
Că sorții vor să ne vedem
Atunci, în praguri de morminte.

Eu știu că va veni un an,
Va răsări o altă soarte,
Căci omul nu-i slăvit în van
De geniul rănit de moarte.

Căci mult sîntem răniți și noi
ÃŽn piepturi pline de ecouri,
Iar spada sfântă de război
Demult străfulgeră prin nouri.

Ci vouă, mlade de străbuni,
Vă fie dar învățătură:
Cumplita vrajbă coace ură,
Iar ura coaptă dă furtuni.

Vi-i viața joacă în neant.
În zbucium lung și cald poeții
Vă tăinuiesc tăria vieții,
Ce doarme somn de diamant

Adânc, în hrubă nepătrunsă
Și strânge raze strop cu strop
Și lasă tainița ascunsă
Numai la zvon de târnăcop.