Să scap de o amintire proaspătă una cu dâre
din primul noroi al toamnei

putregaiuri aduse pe tălpile pantofilor tăi de uriaș
iarbă uscată în buzunare mulți curnuți pe mânecile hainei
pe care o țin atârnată peste balcon și ghimpii
căzând în gol de la etajul unsprezece
cureaua scoasă din pantaloni ca un șarpe strivit

din nou ți-a murit un prieten și ai venit noaptea târziu
un uriaș mototolit la ușă
îmi dai binețe de dincolo de prag
râzi vinovat din întuneric

pe unde ai umblat că puloverul ți se destramă
curnuții mușcând lacom din el
ce idee să traversezi orașul pe ploaie
cu ceară sleită pe degete
cu apa șiroind pe frunte

cum reușești să aduni toți spinii din lume
pe geaca ta moale
în care îmi îngrop fața de atâtea ori
cum se prind de tălpile pantofilor tăi
frunzele cele mai veștede

ploile abia au început
dar noroiul de-acum a intrat în casa noastră
ridicată sus deasupra copacilor

mi-au rămas în orbite urme de pământ reavăn
și litere dintr-o foaie
făcută ferfeniță
chiar așa va trece și toamna asta
cu plimbări lungi după înmormântări și cu priviri tăvălite prin glod
chiar așa?