e ca și cum un pom ar crește nesăbuit
uite colo prima oară ne-am întâlnit
nici nu știam că exiști un semn obscur prin lume erai
sufereai de limbariță zâmbetul măsluit agățai
peste tot primprejur l-am simțit atârnând
copacul creștea nesăbuit și rotund
cu mâinile tale căutându-mi prin piele scântei
mă ia amețită de cuvintele tale de vrei
când huruie luna pe cerul nostru râvnit
uite acolo am băut vin învechit
și pe drumul acela ne plimbam sacoșa din piață
vai cum mai turnai în mine rime noi la dulceață
în vreme ce pomul se-ntindea rămuros
am învățat să preumblu mersul pe jos
mâna ținută de-o mână zâmbetul țâșnit din buric
sângele îl simt azi în trupu-mi ca o scrisoare-ntr-un plic