stau sub copacul lunii
și ploile de scorțișoară
îmi risipesc suspinele.
iepurele surâde blând,
imitând un cor celest
de clopote pictate
cu chinovar...
îmi închipui că te oprești
lângă șoaptele mele,
să le traduci în foșnete
de eșarfe albastre,
copleșite de îmbrățișare
și dor electric...
nu îți pot uita dragostea,
mandala care mi-a rotit
sufletul de stellar woman.
un mim visează...
mă învață să mă pierd
în ceața lăptoasă
a ultimului vers –
depărtarea alăptează.
și mă subțiez...
lumea mă plătește să tac.
sunt ca orizontul...
o părere despre iubire.

8 octombrie 2009, 00:30