CIND DUMNEZEU A FOST POET


M-am rostogolit in timp și spațiu
Dînd la o parte strigătul metafizic
Pîinea de lumină rupta cu nesațiu
Mi-a hranit colindul peste neolitic.

Zăpada așteptărilor era o zodie sangvina
Cuvînt cu aripi poftea infernul flămînd,
Lutul rostea poemul,tu erai litera de lumină
Eu mistic punct suspin dumnezeesc întrerupînd.

De-ar fi artist Cuvintul- monstru sacru
N-ar mai ploua din gura zeilor asteroizi
Și timpul n-ar agoniza duhnind prea acru
Din vița vieții Doamne prea rar mai surîzi.